Sistem Aeromasaj

Sistem Aeromasaj

Sistem Aeromasaj

Ritmul nostru de viață din ce in ce mai alert, stresul cotidian, necesită folosirea unor metode de relaxare, destindere și recuperare. Acum aveți posibilitatea să vă relaxați în intimitatea căminului dumneavoastră cu ajutorul sistemului de aeromasaj.

  Aeromasajul este produs de jeturile cu bule de aer, care stimulează receptorii din piele, reduce tensiunea musculară și relaxează. Un alt efect benefic este regenerarea pielii prin dilatarea și curățarea porilor.

  Aeromasajul este una dintre cele mai eficiente metode de refacere și relaxare.

Sistemul de Aeromasaj este disponibil în două variante ale blocului de comandă electronică :

-bloc comandă electronică digitală

-bloc comandă electronică inox(vezi foto)

Funcționarea ambelor variante este identică .

    Sistemul de aeromasaj are în componență 12 diuze de aeromasaj ,amplasate pe lungimea căzii ,o suflantă (Blower) care împinge cu presiune aerul prin diuze, formând jeturi cu bule.

Cada este dotată cu un senzor de nivel, acesta împiedicând funcționarea sistemului fără apă . În timpul funcționării , dacă nivelul apei din cadă scade sub senzorul de nivel, centralina de comandă va opri sistemul; sistemul va reporni după corectarea nivelului apei.

  Ciclul aeromasaj este setat la 20 de minute după care centralina de comandă va opri sistemul.  Pentru repornire se acționează tasta start.

În timpul funcționării , presiunea jeturilor de aer se poate crește sau micșora (de la 1 la 10) acționând tasta + sau -.

După terminarea ciclului, centralina de comandă așteaptă evacuarea apei din cadă și după 5 minute va activa suflanta, timp de un minut, pentru evacuarea apei rămase pe tubulatura sistemului.